Cele Douăzeci și Patru de Ore ale Pasiunii Domnului Nostru Isus Hristos

Cele 24 de Ore ale Patimilor Amare a Domnului nostru Isus Hristos de Luisa Piccarreta, Fiica Mică a Voinței Divine

† A Cincea Oră
De la 9 la 10 PM †

Prima Oră a Agoniei lui Isus pe Muntele Olivelor

Pregătire înainte de fiecare oră

Pregătire pentru cele trei ore de pe Muntele Olivelor în Grădina Gethsemani

Iisuse meu suferind! Atrasă de dragostea Ta, vin să-ți fac companie în Grădina de olivi. Știu că mă chemi, dar mîndresc: De ce aceste impulsuri de iubire? Este poate Iisusul meu, persecutat de dușmanii Săi, într-o stare atât de dureroasă încât dorește compania mea? Merg repede pe aripile dragostei, dar tremur când intru în Grădina de olivi în întuneric. A devenit frig. Frunzele copacilor se mișcă ușor, ca și cum ar șopti într-un vis, anunțând durere, tristețe și moarte omului durerii.

Stelele în lumina lor blândă privesc cu ochi plângători pe Isus, iar lacrimile le mișcă la o compasiune adâncă; mă mustră pentru necinstea mea. Tremur. Merg tâtonind în întuneric și caut Maestrul strigând: „Iisuse, unde ești? Mi-ai atrage atenția dar nu-mi dai de văzut? Chemi pe mine și te ascundi?” Dar nici un ecou răspunde glasului meu; teroare peste tot, groază și tăcere adâncă. Ascult și aud o suflare tremurată - l-am găsit adevărat pe Isus. Dar ce schimbare tristă! Acesta nu este mai Iisusul căruia fața strălucea cu frumusețe minunată la Cina Euharistică. Acum El e chinuit de o tristețe mortală care deformează frumoasa sa față naturală. Mîngior când gândesc că nu mai voi auzi glasul Său. De aceea îmi prind picioarele, devin curajoasă, îl îmbrățișez, pun mâna pe frontea Sa pentru a-L susține și spun blând: „Iisuse, Iisuse!” Și El, lovit de glasul meu, mă privesc și spune:

"Duhule meu, ești tu aici? Te-așteptam pentru că tristețea părăsirii Mele singur m-a chinuit adânc.

Te-așteptam să fii martor la suferințele Mele și să bea cu Mine din cupa pe care tatăl Mein ceresc mi-o pregătit. O vom bea împreună, dar nu va fi o cupă de răcorire ci de amărăciune nepoftită. A simțit necesitatea unei suflet iubitoare să bea cel puțin câteva picaturi din ea, așa că t-am chemat. De aceea primește-o și împărtășește durerea Mea cu Mine și dă-mi asigurarea că nu mă vei părăsi singur în această oră de părăsire." Bineînțeles, Iisuse meu, îngropat în tristețe, beăm împreună cupa suferințelor Tale. Nu voi lăsa niciodată partea Ta.

În timp ce Isus intră în agonia morții și suferă chinuri oribile, niciodată văzute.

Isuse, dragostea mea! Spune-mi, de ce ești atât de trist, atât de dureros, singur în acest grădină și pe această noapte? Știu că este ultima din viața ta pământească. Doar câteva ore, apoi Paștia Ta va începe. Am crezut că o să întâlnesc aici mama Ta, Magdalena și apostolii tăi credincioși. În schimb, te găsesc singur și într-o agonie care pare ca o moarte crudă fără să Te lasă să mori.

Cel mai mare bun al meu și totul pentru mine! Nu-mi dai niciun răspuns? O vorbește-mă! ...Dar părea că glasul Tău Te părăsește, atât de mare este tristețea Ta; chiar vederea Ta, altfel plină de lumină, e atât de tristă. Pare că cautești consolare și ajutor. Fața Ta palidă, buzele Tale uscate de focul dragostei, forma Tău tremurând, inima Ta bătând violent, care caută suflete, Te dau o expresie după care ar părea că vrei să treci dintr-o clipă în alta. Totul mă face pe mine să cred că te simți singur și dorești compania mea.

Acum sunt aproape de Tine, Isuse meu. Dar inima mea se sfărâmă când Te văd culcat pe pământ. Te iau în brațe și Te apasă la inimă. Vreau să numără toate chinurile Tale, una după alta, toată suferința care Ți s-a adus, pentru a-ți oferi consolare și compasiune în numele tuturor oamenilor. Isuse! În timp ce Te țin în brațe, suferințele Tale cresc.

Simt că un pârâu de foc circulează prin venele Tale. Sângele clocotește în ele, pare ca vrea să spargă venele și să se scurgă din ele. Spune-mi, dragul meu, ce ai? Nu ved nicio biciuire, nici spinări, nici cuie, nici cruce. Și totuși, când așez capul împotriva Inimii Tale, simt spunari care o străpun și biciuri nemiloase care nu lasă parte din persoana Ta divină, afară sau dedesubt. Văd mâinile Tale contractate mai convulsiv decât cuiele ar fi putut să facă. Spune-mi, dragul meu bun, cine are atâta putere în Tine și care Te face să suferi moartea de câte ori permite chinurile?

Acum pare că Isusul meu binecuvântat a deschis buzele și mi-a vorbit cu un glas slab și moribund: "Fiică, vrei să știi cine mă chinuiește mai mult decât chinovnicii? Și de ce chinurile pe care ei le fac asupra mea sunt aproape nimic în comparație cu ceea ce sufer acum? Este dragostea, dragoste veșnică, cea care mă face să sufăr tot durerea până la mămăligă, pe care cinovnicii o fac persoana mea să o suporteze puțin câte puțin. Da, este dragostea ce domnește asupra meu și în mine. Dragostea devine un cuie pentru mine, dragostea devine o biciuire, dragostea devine o coroană de spinări. Dragostea e totul pentru mine, dragostea este suferința mea veșnică, în timp ce ceea ce sufăr în umanitatea mea este doar temporară. Fiică, intra în Inima Mea, pierde-te în Dragostea Mea. Numai aici o să înțelegi cât am suferit pentru tine și cât de mult te-am iubit. Așa vei învăța și tu să mă iubești pe mine și să suferești doar din dragoste."

Domnule Iisuse! Deoarece mă invități în inima Ta să văd dragostea Ta, vin. Dar ce vad? Minunile iubirii care nu Te încunună cu spini naturali ci cu spini de foc; nu-Ti tortură trupul adorabil cu biciuri din coarde ci cu biciuri de foc; nu-Ti strigă mâinile și picioarele cu cuie de fier ci cu cuie de foc. Totul este foc. Te pătrunde până în măduva oaselor, transformă toată umanitatea Ta într-un foc și îți cauzează suferințe neexprimabile și mortale mai amărăci decât cele ale Pasiunii Tale. În sângele Tău pregătite un botez de iubire pentru toate sufletele care vor să se spălă de orice pată și să dobândească dreptul de a fi copii ai Iubirii.

O Dragoste fără măsură! Mă simt înfățișat față de imensitatea Ta. Realizez că ar trebui să fiu tot iubire pentru a intra în dragostea Ta și a o înțelege. Dar nu sunt, Domnule Iisuse. Deoarece Tu totuși dorești compania mea, Te rog să mă umpleți complet cu iubire, să-mi încunezi capul meu și fiecare gând al meu cu coroana de dragoste.

Fă și Tu, Dragoste infinită, ca nimic în mine să nu fie animat decât de viața iubirii. Te rog și să-mi strig mâinile și picioarele cu cuie de iubire, astfel încât totul în mine să devină dragoste și să se streze pentru dragoste; ca eu, îmbrăcat de dragoste, hrănit de dragoste, să fiu strigat la Tine prin dragoste și ca nimic în interiorul meu sau exteriorul meu să nu oarecă să mă despărțească de iubire.

Reflecții și Practici

de Sfântul Părinte Annibale Di Francia

În această oră, părăsit de Tatăl Său Etern, Iisus Hristos a suferit un Foc Arzător de iubire atât încât ar fi putut distruge toate posibilele și imaginabile păcate, și să aprindă cu dragostea Sa toți creaturile, chiar din milioane și milioane de lumi, și toate sufletele pierdute ale infernului dacă nu ar fi etern obstinate în răul lor. Să intrăm în Iisus, și după ce am pătruns în tot Interiorul Lui, în cele mai intime Fibre, în acele Bătăi de Inimă din Foc, în Inteligența Sa care era ca aprinsă, să luăm această iubire și să ne îmbrăcăm cu focul interior și exterior care a ars pe Iisus. Apoi, ieșind din El și vărând-ne în Voia Lui, vom găsi acolo toate creaturile. Să le dăm dragostea lui Iisus fiecare dintre ele, și atingându-le inimile și mințile cu această iubire să încercăm să le transformăm complet într-o iubire. Apoi, cu Dorințele, cu Bătăile de Inimă, cu Gândurile lui Iisus, să formăm pe Iisus în inimile tuturor creaturilor. Și atunci vom aduce la El toate creaturile care au pe Iisus în inima lor, și le vom așeza în jurul Lui, spunându-I: “O Iisuse, Ți-ți aducem toată creația cu atâția Iisusi în inimă pentru a-Ti da ușurare și consolare.”

Nu avem alt mod de a-Ti da ușurare iubirii Tale decât să aducem fiecare creatură în inima Ta!” Făcând acest lucru, îi vom da o adevărată ușurare lui Iisus, pentru că Flacările care-L arz sunt atâtea încât El nu se oprește de a spune: “Ard și nimeni nu ia iubirea mea. O rog, dă-mi ușurare, ia-iubește-mă și dă-mi dragoste!”¹

Pentru a ne conforma lui Isus în totul, trebuie să ne întorcem spre noi înșine, aplicând aceste reflexii asupra noastră: în toate ce facem, putem spune că există un flux continuu de Iubire între noi și Dumnezeu? Viața noastră este un flux continuu de Iubire pe care o primim de la Dumnezeu; dacă gândim, există un flux de Iubire; dacă lucram, există un flux de Iubire. Cuvântul este Iubire, bătăia inimarilor este Iubire; primim totul de la Dumnezeu. Dar merg toate aceste acțiuni către Dumnezeu cu iubire? Găsește Isus în noi dulcele farmec al Iubirii Sale care se îndreaptă spre El, astfel încât, captivat de acest farmec, să ne inunde cu o Iubire mai Abundentă?

Dacă nu am pus intenția de a alerga împreună în iubirea lui Isus în tot ce am făcut, vom intra în noi și îi voi cere iertare pentru că l-am determinat să piardă dulcele farmec al Iubirii Sale către noi.

Ne lasăm să ne lucreze Mâinile Divine, așa cum s-a lăsat lucrat Umanitatea lui Isus Hristos? Trebuie să primim tot ce se întâmplă în noi, care nu este păcat, ca o Lucrare Divină. Dacă nu facem asta, ne refuzăm glorie Tatălui, scapăm Viața Divină și pierdem sfințenia. Tot ceea ce simțim în noi—Inspirații, mortificații, Haruri—nu este altceva decât o Lucrare de Iubire. Și le primim așa cum vrea Dumnezeu? Le dăm lui Isus libertatea să lucreze, sau prin a lua totul într-un mod uman și fără semnificație, refuzăm mai degrabă Lucrarea Divină, forțându-L pe El să-și înclește Brațele? Ne abandonăm în Brațele Sale ca dacă am fi morti pentru a primi toate loviturile pe care Domnul le va dispune pentru sfințirea noastră?

Iubire mea și Totul meu, să mă inunde Iubirea Ta peste tot și să ardă tot ce nu e a Ta. Și să alerge iubirea mea întotdeauna către Tine, pentru a arde tot ceea ce-ar putea întrista Inima Ta.

¹ Cât de sublim este gândul: Isus e atât de aprins de iubire încât devine un foc de iubire în El, care-L înghițe și-L consumă. Acum se plimbă căutând sufletele care-L scutează de acest foc care-L face să suferă atâta prin absorbția flămânzilor de iubire. Le răcoresc împărțindu-i cu El brățele de iubire. Cât de adevărat este că inima lui Isus e spinoasa ce arde fără a fi consumată! Spinoasa însăși, totuși, este o colecție de spinări care ard. Doamne meu! Dacă Isus dorește cu atât de avid să fie iubit de noi, cât de ușor ne-ar fi să fii aprinși de Iubirea Sa dacă ne străduim activ să murim pentru noi înșine!

Rugăciune de Mulțumire după fiecare Ora Sfântă pe Muntele Olivelor

Sacrificiu și Mulțumire