Paace fie cu voi!
Dragi copii, eu sunt Regina Pacea. Rugați-vă, rugați-vă, rugați-vă. Fiți în pace, fiți cu pace și aduceți pace tuturor fraților voștri.
Vă dau dragostea mea de mamă și vă turn pe toți harurile mele. Convertește-vă. Bărbaților prezenți le voi spune să se roage; nu să fie leneși sau rușinați să se roage, pentru că dacă faceți așa veți primi multe haruri cerești de la mine. Rugați-vă pentru toată lumea. (*)Lumea este neagră din cauza numeroaselor sale crime și păcate...
În acest moment am văzut-o pe Doamna ținând o glob de culoare neagră în mâna dreaptă. Pare că era greu, pentru că Doamna avea dificultăți să-l ține în palmă. Imediat a spus:
Rămâneți cu dragostea mea și cu pacea mea. Rugați-vă, rugați-vă, rugați-vă. Vă binecuvântez pe toți: în numele Tatălui, Fiului și Sfântul Duh. Amen. La revedere!
(*) Păcatul mortal distruge caritatea din inima omului printr-o infracțiune gravă a legii lui Dumnezeu; îl abate de la Dumnezeu, care este sfârșitul său ultim și fericirea sa, preferând un bun inferior. Păcatul venial permite ca caritatea să subsistă, deși o ofensează și o rănește. Păcatul mortal, atacându-ne principiul vital al cariții, cere o nouă inițiativă a milostivii lui Dumnezeu și o conversie a inimii, care se realizează obișnuit în sacramentul reconcilierii.
Păcatul creează o propensitate la păcat: generează vicii prin repetarea acelorași fapte. Din acest rezultat rezultă inclinații perverse care întunecă conștiința și corup evaluarea concretă a binelui și răului. Astfel, păcatul tinde să se reproducă și să-și consolideze pe sine, dar nu reușește să distrugă complet simțul moral.
Vicile pot fi clasificate după virtuțile cu care se opun sau mai departe legate de păcatele capitale pe care experiența creștină le-a distins urmând Sfântul Ioan Casian și Sfântul Grigore cel Mare. Sunt numite păcate capitale pentru că generează alte păcate, alți vicii. Ele sunt mânia, avariția, invidia, furia, impuritatea, pofta de mâncare, leneșea sau acedia.
Tradiția catehetică ne amintește și că există "păcate care strigă la cer". Ele strigă la cer: sângele lui Abel (avortul), păcatul sodomiților (omosexualitatea și fornicațiunea); plângerea poporului oprimat în Egipt (politicieni corupți, hoți și ucigași); plângerea stranierului, a văduvei și a orfanului; nedreptatea față de muncitor.
Păcatul este o acțiune personală. De asemenea, purtăm răspunderea pentru păcatele comise de alte persoane, când cooperăm la ele:
-participând direct și cu voință;
-poruncind, sfătuind, lăudând sau aproband păcatele acestea; nu dezvăluiindu-le sau nu împiedicându-le când avem obligația de a face acest lucru; protejând pe cei care fac răul.
Astfel, păcatul ne face oamenii complici unul altuia, lasă concupiscența, violența și nejustiția să domnească printre ei. Păcatele provoacă situații sociale și instituții contrare bunețimii divine. "Structurile de păcat" sunt expresia și efectul păcăților personale. Ele determină victimele lor să comită rău la rândul lor. Într-un sens analogic, ele constituie un "păcat social."
(Catehismul Bisericii Catolice - gravitatea păcatului: păcat mortal și venial, p. 487, n.1855,1856; 1865 până la 1869)